 BluePink XHost |
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink. |
|
Legarea calculatoarelor în retea pentru a utiliza în comun informatiile nu este un fenomen nou, multe organizatii si firme adoptând de peste 40 de ani lucrul în retele.
O retea (network) este un grup de calculatoare individuale interconectate, care folosesc în comun anumite resurse : unitati de disc, fisiere (documente, baze de date, programe), imprimante, echipamente de comunicatie, conexiune Internet. Reteaua permite o interactiune mai mare si o comunicare mai buna între membrii ei, prin intermediul postei electronice, bazelor de date si a altor metode de utilizare în comun a informatiilor de orice fel.
Calculatoarele din retea se numesc noduri . Nodul prin care se conecteaza o retea la alta (sau la Internet) se numeste poarta ( gateway ). Când nodurile apartin aceleiasi cladiri sau aceleiasi organizatii, reteaua este locala (LAN – Local Area Network), de exemplu reteaua unui liceu.
Daca nodurile sunt dispersate într-o zona mai extinsa, reteaua este extinsa (WAN – Wide Area Network). O astfel de retea este folosita, la nivel national, pentru toate institutiile Ministerului Educatiei si Cercetarii.
Reteaua client/server foloseste un calculator performant numit server , la care se conecteaza calculatoarele client . Serverul asigura fluxul de date în retea (oferind clientilor accesul la resursele acesteia) si protectia datelor împotriva accesului neautorizat . Sistemul de operare de pe server este de regula: Unix, Linux, Novell NetWare sau Windows (NT, 2000/2003 Server, XP). O retea poate avea mai multe servere, fiecare îndeplinind un anumit rol (ex. server de fisiere, server pentru conexiunea Internet, server de imprimante, etc. ).
@ Un alt tip de retea este reteaua de la egal la egal (peer to peer – P2P), în care exista o relatie de egalitate între calculatoare. Este folosita mai ales pentru comunicarea între utilizatori prin mesaje sau accesul comun la anumite fisiere – partajarea fisierelor (file sharing). Dezavantajele acestui tip de retea sunt securitatea scazuta si performantele reduse.
Din punct de vedere al topologiei , mentionam urmatoarele tipuri de retea: magistrala (cu toate calculatoarele conectate la cablul principal al retelei); în stea (toate calculatoarele sunt conectate la server); circulara (fiecare calculator este conectat cu alte doua) si ierarhica (cu un server si mai multe sub-servere).
Calculatoarele se conecteaza la retea prin placile adaptoare de retea, care realizeaza legatura între cablurile retelei si statia de lucru. Placa dispune de puncte de conectare în care se cupleza cablul de retea.
Ca medii de transmisie mentionam: cablul telefonic , cablul coaxial si fibra optica (cu transmitere prin unde luminoase). Exist a si retele wireless (fara fir) – de exemplu cu transmisie prin unde radio. Doua calculatoare separate se pot conecta si f a ra placi de retea, folosind un cablu serial .
În retelele raspândite pe arie larga, comunicarea se face prin mecanismul comutarii de pachete ( packet switch ). Informatia din calculatorul sursa (gazda - host ) este împârtita în pachete. Pe lânga informatia propriu-zisa, fiecare pachet contine un antet în care se afla informatia de control, continând, printre altele, adresa expeditorului si a destinatarului si marimea pachetului. Pachetele trec prin mai multe calculatoare numite comutatoare de pachete sau routere . Acestea joaca un rol asemanator cu al oficiilor postale din posta clasica, dirijând pachetele pe un anumit traseu. La destinatie, informatia este reasamblata din pachetele componente, pentru a recompune mesajul original.
Orice calculator sau echipament de retea are o adresa unica, pentru identificarea lui în retea (si în Internet), numita adresa IP . Ea este formata din 4 grupe de numere ( între 0 si 255 inclusiv, fiind memorata pe 4 octeti ), separate prin puncte (ex: 192.168.1.1).
Adresa IP contine: adresa retelei (network address) la care este conectat echipamentul (computer, gateway, etc.) si adresa gazdei (host address) care este adresa proprie a echipamentului. Masca de subretea (subnet mask) este un alt set de 4 numere, asemanator cu o adresa IP, dar care nu este o adresa în sine: ea stabileste care numere din adresa IP indica reteaua si care gazda .
@ Mecanismul acestei atribuiri este mai complicat; în majoritatea cazurilor însa, masca de sub-retea este de tipul 255.255.255.0, care arata, de exemplu, ca partea de retea a IP-ului 192.168.1.1 este 192.168.1, iar .1 de la sfârsit este adresa gazdei .
Adresa IP si sub-masca de retea sunt suficiente pentru comunicarea între calculatoarele aceleiasi subretele; totusi, pentru comunicarea cu alte retele – de exemplu, cu Internetul – calculatorul necesita o adresa de poarta implicita (default gateway address) si anumite adrese DNS.
Poarta implicita (default gateway) este echipamentul în sine si partea din retea conectate la Internet, permitând comunicarea cu Internetul a calculatoarelor din retea.
O adresa DNS este adresa IP a unui calculator sau echipament de retea numit server pentru nume de domenii (DNS – Domain Name Server) care gaseste site-urile web si alte echipamente în Internet, memorând adresele acestora. Serverul DNS se afla de obicei la sediul furnizorului de servicii Internet (ISP - Internet Service Provider).
EXEMPLU: accesam site-ul web al firmei Intel, aflat la adresa www.intel.com . Pentru aceasta, calculatorul apeleaza un server DNS, care stie sa interpreteze www.intel.com ca fiind adresa IP a calculatorului din Internet ce gazduieste acest site si apoi comunica cu acesta. Sunt necesare urmatoarele informatii:
adresa IP si submasca de retea a calculatorului propriu;
adresa IP a portii (default gateway) de iesire în Internet;
adresa IP a serverului DNS, care îi comunica adresa site-ului www.intel.com ;
Când introducem “www.intel.com” în bara de adrese a browserului, calculatorul acceseaza Internetul via default gateway, apoi cauta un server DNS, de la care obtine adresa IP pentru www.intel.com . În continuare, din calculatorul de la acea adresa, copiaza pagina web a firmei Intel, aceasta aparând în browser. Toate acestea au loc în câteva secunde, folosind protocolul (regulile) TCP/IP si adresele IP.
Protocolul TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet Protocol) este un set de instructiuni (reguli) prin care comunica între ele majoritatea calculatoarelor. El este conceput pentru comunicarea calculatoarelor din diferite retele, dispunând de diverse echipamente de comunicare si folosind diverse sisteme de operare (rolul sau fiind foarte asemanator cu al unui translator).
• Protocolul IP se aplica pentru transmiterea pachetelor între doua calculatoare folosind adresa IP a destinatarului (care include adresa retelei si adresa gazdei). Routerele dirijeaza pachetele la adresa retelei destinatarului, de unde sunt trimise acestuia (folosind adresa host).
• Protocolul TCP se aplica pentru împartirea unui mesaj în pachete, numerotarea si transmiterea acestora împreuna cu informatiile de control (prin care se verifica corectitudinea transmiterii datelor) si, în final, refacerea mesajului în calculatorul de destinatie, din pachetele componente.
Protocolul UDP. Daca nu este necesara o transmitere de calitate – cazul rularii unor secvente audio/video direct din internet ( streaming ), al transmisiilor vocale (voice over IP – VoIP ) sau al videoconferintelor – este folosit în locul protocolului TCP, protocolul UDP ( U ser D atagram P rotocol), care face parte din suita de protocoale TCP/IP. Procesarea pachetelor UDP este mai rapida decât a celor TCP, deoarece nu se mai pierde timp cu retransmiterea pachetelor eronate sau respinse si nu necesita identificarea reciproca a serverului si clientului unul fata de celalalt ( handshake ) la începutul sesiunii.
Protocolul DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol) este un alt protocol întâlnit în administrarea retelelor moderne. Acesta este de fapt un software care ruleaza pe servere si routere, care atribuie în mod automat adrese IP dinamice (temporare) statiilor client care conecteaza la retea. Uneori, IP-ul unui client este schimbat chiar în timp ce acesta este conectat. Atribuirea adresei IP dinamice se face de catre un server DHCP, dintr-un set de adrese disponibile.
Adresarea dinamica simplifica administrarea retelelor mari, nemaifiind necesar ca administratorul sa atribuie manual adrese IP clientilor (este permis totusi si acest lucru).
Dezavantajul pentru un client DHCP este ca nu îi este garantata permanent o anumita adresa TCP/IP (statica). O adresa IP statica este de dorit pentru web hosting (gazduire de pagini web) si în orice situatie în care calculatorul respectiv trebuie accesat de la distanta (remote access), de exemplu prin Telnet sau FTP.
Serverul proxy este des folosit în cazul conectarii la Internet a unei retele, fiind un server care se interpune între o aplicatie client (precum un browser web) si serverul real, El intercepteaza cererile clientului catre serverul real si încearca sa le îndeplineasca singur, în caz de esec înaintându-le serverului real. Serverul proxy ofera doua avantaje:
• Îmbunatatirea performantei în cazul grupurilor de utilizatori – se face prin salvarea rezultatelor tuturor cererilor pentru un anumit timp. De exemplu, daca un client doreste accesarea unei pagini web care a mai fost accesata de altii înaintea sa, aceasta este încarcata de pe serverul proxy. Cum acesta este de obicei în aceeasi retea cu clientul, operatia decurge mai repede decât daca ar fi accesat serverul real, din Internet.
• Filtrarea cererilor – serverele proxy pot împiedica utilizatorii sa acceseze anumite site-uri web.
